Știu...
ai simulat iubirea modelându-ți limba
în obrazul meu inocent
și te-ai hrănit din dragostea trupului
bolnav de iubire
mi-ai otrăvit sângele
și respirația
adulmecând
din măduva anilor
ca la un ospăț de taină
ți-ai bandajat sufletul deghizat
în ochi de căprioară
pentru o altă variantă de iubire
unde degetele mele nu pot să ajungă
și m-ai folosit clandestin
devenind o momeală
distrusă la fiecare atingere

ameninți acum cu indiferența
ai un tupeu grăbit
mă repezi cu răceală
ca pe un amant prost
îmbrăcat cu iluzii
argumentele tale tensionate
de banalități
m-au stors de priviri
și cearcănele încărcate cu umbre
mă dor
ochii lățiți ca două virgule
caută înțelesuri...
știu...
am partea mea de vină
poate n-ar fi trebuit
să-ți spun
te iubesc
și mai cu seamă
să mă ierți
n-a fost decât un gest amânat

gol și îngustat de lacrimi
incapabil să alerg spre tine
tremur sacadat
insinuez c-ai fi dincolo de blatul ușii
capitonat cu fluturi
râvnesc la zâmbetul acela crestat
de senzații
și nu înțeleg
de ce atâta încăpățânare
și desfrâu în cuvintele tale

ultimul gând eșuat
mă doare
și tâmplele îmi plesnesc
de jurăminte
respir...

chemarea se fisurează
printre crăpături
curg suferinți
caut un refugiu și vreau să-l găsesc
într-o tăcere
în cameră nu mai sunt locuri
mă pironez pe o umbră
și aștept...