Departe de ziduri, cu glasul amar,
sihastre șoapte se lasă purtate
în liniștea cruntă ce zace în jar,
mâhnite îmi par și nu sunt cântate.

Umezi, pereții de sticlă se-ndoaie.
Tot cad și lasă doar fumul să treacă,
sângerând pe poteci, curg șiroaie.
În sticla din fum sunt șoaptele parcă.

Îmi tremură zidul, cu glasul amar,
simt vântul turbat cum sună a moarte
și nici nu îmi lasă cenușa măcar.
La poale îmi zac doar șoaptele sparte.