... în cuibul de vipere se simte agitație
se sfîșie sîngerînd într-un reversibil șantaj
fiare ale timpului care oricum se vor ucide între ele
urîțenia din mine se transferă în interiorul
unui vis bezmetic
nu sînt liber nu pot face ce vreau
devin zgîrcit pînă și cu plăcerile proprii
mă uit... viața se duce carnea se topește
rămîne o umbră lividă pe o bucată de os

cu sînii goi atîrnînd peste mormîntul unui înger trist
ca o amantă ce și-a pierdut grația îndoielnică
abați asupra mea o judecată nemiloasă
ce sărăcește totul
atît cît să declanșezi dezgustul de mine însumi

aștept să cadă noaptea
poate voi ieși din această stare
o umilință prefăcută... încăpățînată ațîțare

oricum...
vine vremea cînd femeia rămîne doar o ființă utilă
... nimic mai mult