Fată rătăcind prin pădurea de salcâmi

doamne cum se lăfăie lumina
printre salcâmii mustind visări ne-nchipuite;

în acest imperiu
regină ești peste cel nerostit, peste cel rostit
ești legea și fărădelegea deasupra valurilor
corabie, timona ta unind cerul cu pământul
ești aluatul nopții dospind în genuni
flacără-n zori rug al osândei
sămânță și humus
goliciunea și împlinirea formelor ești;
nevăzute, mâinile tale mângâie pletele lumii
și nimic nu te poate cuprinde-prinde.
secundă ne-ncăpătoare și alt timp ești
apă – șerpuitoare caligrafie
între maluri de ambrozie și busuioc -
nimic nu te poate cuprinde.

ploaie ești și norul
rătăcind prin irișii mei
lumina-ți plânge-n poală
la timpul crepusculului…

de-o veșnicie timpul te rescrie
și nimic nu te poate cuprinde-prinde
nedefinită, finită, infinită,
evadată cu păr înrourat fluturând peste câmpiile arse
și închisoare
zidurile tale se năruie
sub răsuflarea animalului sălbatic
nimic nu te poate cuprinde
dar intri-n secunda aceasta
ca-ntr-un hangar de supersonice;
veșmânt și goliciune
binecuvântare și blestem ești
briza demiurgică prin liziera pădurii
uimire de copil, înger și diavol
și lunga așteptare
răcoarea fântânilor și arșița deșertului
nimic nu te poate cuprinde
și totuși încapi în această pagină
precum puii rândunicii
în cuiburile streșinii.

curajul ești și eu frica,
frica să nu mă pierd prin foșnetul veșmintelor tale,
frica de vampirii școliți ce-ți mângâie gâtul de iederă
în lungile nopți ale indolenței
nimic nu te poate cuprinde;
victimă ești
dar securea călăului se sparge-n bucăți
risipindu-se-n genunile adânci
nimic nu te poate cuprinde
chip de fum și galaxie
luminând odăile sinucigașilor;
aș putea să te mai numesc încă și încă
dar nimic nu te cuprinde-prinde
ești ca și cum nu ești
nume fără de nume,
curcubeu între lumea de afară
și lumea din peșteri;

golgotă a însinguraților
pe coapsele tale mâinile lor
desenează aerogări pentru fluturi.
și ești atât de vie rătăcind prin liziera pădurii
- mireasă așteptând mirii înveșmântați
în bocet sfânt