îmi e dor de vremea cînd îmi citeai poeziile
în timp ce-ți trăgeai mînecile peste încheieturi
ca de-un fior

mi-e dor de locul acela public în care nu ne zăream
decît pe noi ca două păsări uriașe
înțepate în cer

mi-e dor de curbele mîinilor noastre
sub beteală aromind tămîioasă
din pahar cu picior

mi-e dor de mine însămi cea de-atunci
de nenumărarea cuvintelor noastre
de tine cel ce vei fi