Colind relaxat și întors, prin imense spații metronoame,
tic-tac, bum-bam bat, găunoase și sterpe melanoame,
cu podul palmei, nu cu palma-ntoarsă, spre golul golaș
mă feresc să trezesc asimptote prin arcuri, spirale-n talaș.

Stații interjudețene la margini de drum, de comune și sate,
picioarele-mi bat steep-ul roz al cangrenei, spre inimi lăsate,
ceasuri pline de scrumul trecut, viitorul arată fix și exact,
extrag quintesența de timp și de spațiu, chiar eu, un extract.

Aș vrea să-mi dedic drumul, spațiului din Soare Răsare,
să-mi ridic monument în al dintelui smalț cât mai tare,
vreau să-nghit deopotrivă cu el, măreția-mi gângavă
pe lianele-mi gânduri-maimuță, să trăiesc tăcut cu-o agavă.

Cercetez caustice gesturi și palme ce ard pielea din palmă,
nu vă dau, nu vă mai dau niciodat’, ziua rea pe cea calmă,
căci n-aș vrea să rămână rana bună în degetu-mi bală,
căci n-aș vrea să mai plece, iar din mine sânge-n cerneală.

Nu-ndrăznesc să gândesc ce anume am spus între spuse,
mă trezesc rareori, că aleg între Verb și verbe impuse.

***

“[...] Textul de mai sus, o poezie pe cât se pare, chiar dacă după canoanele criticii noastre de specialitate el ar putea foarte sigur să fie categorisit drept o obscenitate și desigur eu îi dau dreptate, căci, nu, orice component al societății noastre trebuie să denunțe orice înclinație perversă și să predea textele obscene autorităților culturale în drept să le analizeze pe baza principiilor noastre sănătoase.
Eu îmi fac datoria să scriu procesul verbal de predare și așa cum cer indicațiile, trebuie să întreprind o analiză, dincolo de canoanele criticii noastre, pentru a sesiza singur modul în care se poate falsifica realitatea de către dușmanii culturii noastre superioare.
Atenționez că textul a fost găsit de mine printre hârtiile fostului meu coleg de birou al IICC, acum promovat la ISCC
Textul, de fapt să-i spun poezie, deci, poezia are un titlu [...]”

Notă:
atât textul așa zisei poezii, cât și textul așa zisului proces verbal, au fost găsite printre resturile arse ale arhivei ICC*, resturi criogenizate și aruncate în zona de pe lună numită “mare tranquillitatis”. Aceste resturi au ajuns din nou pe pământ în urma distrugerii Lunii și fac parte din colecția muzeului nostru intitulată “futilități ale trecutului”.

*ICC=Institutul de Control al Culturii