umbra mea cu picioare de lut
se plimba fără mine printre oameni.
poate într-o noapte de octombrie și-a tăiat cale
spre libertate. poate fără să știu - muream câte puțin...
mă simt slab ca un înger înfricoșat
de prea multă lumină cerească.

am mai visat o zi și visul nu mi s-a împlinit.

dimineața mi s-a azvârlit în brațe, s-a scurs pe obraji,
amețită; singur soarele s-a sprijinit
cu două raze albe de tâmplele mele reci...
două. nu una, nu trei;
nu o singurătate, nu o veșnicie.
doar o secundă și un azuriu ascet.

(între timp părul mi s-a mai lungit și una din tâmple
a încărunțit.)

în fața mea plopii s-au ordonat pe două șiruri
dar pe aleea spre apus pe care o deschid
doar o umbră cu picioare de lut
dansează.