sunt zile când pe strada mea e atât de mult zgomot
încât nu mai aud cum bate în mine
nici noaptea, nici ziua

turla bisericii de pe umărul drept s-a stricat
de atunci pe masa de scris se opresc fulgere
furtuna de ieri a spart toate felinarele
cioburile s-au înfipt în paginile albe
a curs sânge ca pe un front
al întrebărilor fără răspuns

hlamida îmi alunecă în somn odată cu tine
rămân dezvelită-n clepsidra ce o port în loc de inimă
nu mai contează de câte ori o răstorn
sau dacă mă afund în ea ca-ntr-un lichid amniotic

în casa ta luminile s-au stins

am o lipsă acută de moarte
mai bine m-aș arunca de pe coastă
sinucigaș în tine