De când nu mai respiră lumea
și cai-n bice se proptesc
De când se satură și gloata
De tâmp și de lumesc...

De când e marea intr-o sticlă
și totu-i un mesaj
De când pe inima se pun
Doar randuri de pavaj...

De când se salta-n colivii
Hainii pui de cuc
și cresc in ceruri ciocarlii
și plin e in văzduh...

De când e vorba numai dor
și-n gară se-ntâlnesc
Doar cei cu cele plini de dor
și cu amanții lor...

De când e slova-ncătușată
Pe limba de păgân
De când e iarba prea uscată
și câmpu-i numai fan...

De când e sarea-ncremenită
In apa de izvor
și iarna-ngheată toată balta
și peștii cu toți mor...

De când e luna numai soare
Iar soarele e fum
De când e calm și latră câinii
Innebuniți în drum...

De-atunci e datina ceacâră
Să mă privesti din drum
Să-mi sufli-n tample
și să-mi cugeti...
Că TOTUL A FOST FUM...