câtă nebunie în dorința de-a ne naște!
și câtă nepăsare în pleoapa ce se-nchide
peste-al meu chip cioplit în ochiul tău…

mă prăvălesc cascadă printre șoapte
sădesc o vară-n gândul tău pendinte
și nasc pui vii, pui de dragon

cânt odă orelor ce curg prin vene
mă născocesc mai vie ca oricând
te-ador deși-am uitat chiar al tău nume

și toate pentru ca dintr-o mișcare,
să mă alungi c-un de’șt neștiutor
crezându-mă insectă rătăcită sub pleoapa ta de muritor