Pășeșc pe o potecă vie –
Citesc în cer însemne noi;
Lacul în mantie se preface –
Să ne acoperim noi doi.

Dar tu nu ești – sunt numai eu
Și norii grei mă adâncesc
În calea vie. Neobrăzații!
Promit să nu le mai vorbesc.

Astăzi mi-au zis că sunt nebună –
Copacii chiar mi-o dovedesc.
Dar ce să-i faci? Asta sunt eu!
Nebună sunt că te iubesc!

Mi te alături pe potecă –
Pășești și tu cum fac și eu
Ne cocoțăm pe umbra lunii –
Nebuni să ne iubim mereu!