De-aș mai ști
că umbra veacului
pe care merg
izvorăște din munții
arși în ascuns
sub goana zăpezii
de copite
aruncându-mi urmele
înapoi
că uneori umbra
fără căință
adoarme vicleană
la adăpostul mantiei
îngerului căzut
cu vârstă înfricoșătoare
De-aș mai ști
să semăn semințele
luminii fierbinți
pe altarul Pământului
mi-ar crește aripi