Mi-e ochiul plâns și vocea gravă
Și gândul mi-e durere
M-atacă vina și mă simt bolnavă
Și vorba-mi smulsă din tăcere
se-afundă-n necuvinte și nonsens
Iar trupul mi se-neacă-n fumul dens.
Îmi curge ceața prin călcâi
Și glezna se deșiră rar,
o mana grea la căpătâi
și sânii mei de plumb amar
mă dor și strigă în zadar...

Mă doare cultul tău păgân
pentru coapsa mea de zid,
Mă-nnec în izul meu de nori și fân
și-n boarea mea de vânt arid...
Îmi curge timpul tău pe șold
și-n buzele crăpate,
În zambetul meu mort
adorm flori scuturate...
și pleoapa-mi cade-n întuneric
și mâna cade moale,
pașesc în visul meu veneric,
unde nimic nu mă mai doare...