STEAUA DE DIMINEAÞÃ


O, steaua mea de dimineață,
Ce mă trezești clipind ușor,
Aduci cu tine o speranță
Și-mi umpli sufletul de dor.

Imagini vin nelămurite,
De dincolo de orizont,
Păreau de-a pururi adormite
Dar iată: se trezesc, le văd!

Se suprapun clipe prezente,
Constant bătute de pendulă,
Cu-acele gânduri remanente
Și-nlănțuie-o horă nebună.

Un cer senin se definește
Cu aurori roș-violete,
Un gând, de ceruri mă unește,
Un altul, în neanturi vede.

Ce zori de ziuă liniștită,
Ca-n verile ce sunt aride,
Ce stea pe bolta infinită
Veghind, etern, efemeride.