Ca o piatră de smarald,
Ce e drept... cam colțuroasă,
Stă broscuța cea râioasă,
Cocoțată pe un gard.

A aflat, dintr-o revistă,
„Broscărimea” mi se pare,
Că de stă mai mult la soare
Se transformă-ntr-o... artistă!

Stă tăcută și așteaptă
Să se-ntâmple... o minune!
Cine oare-i poate spune
Fapta că nu-i înțeleaptă?

Minunea?... nu s-a-ntâmplat!
Falsă-i știrea, clar se vede!
Iar broscuța noastră verde
S-a ales... c-un cap umflat!

Acum plânge și suspină
Îndoind de zor revista
Și, storcând încet batista,
Se întoarce... în mocirlă...