Plămădit-am sufletului raze,
L-am așezat pe boltă
Acolo, printre îngeri;
Cu note angelice,
Îngerii i-au pictat strălucirea…
Am adunat polenul florilor,
Am construit o scară de visuri,
Pe care inocența a urcat,
Mirându-se că nu i-a găsit capătul…
Din viscol ucigând,
Am născut adieri vii
Pulsând ghiocei
Prin venele câmpurilor golașe…
Cu aripile fluturilor
Am colorat viața,
Dându-i ghiers de ciocârlie…
Cu undele izvoarelor
Am cântat o lume cu parfum verde…

Respirând cuvântul,
Inima-mi s-a oprit un pic,
Să-i adulmece slovele înmugurite…
Timpul râdea în hohote;
Secundele-i nu mai sunt seci,
Prin ele izvorăsc brațe întinse,
Ce te strâng duios, cu dragoste…

Așezând privire lângă privire,
A renăscut destinul nostru,
Cu genele-i mai lungi,
Cu pupile fericite,
Clipind magia universului…
În cele două mâini
Þi-ai așezat chipul,
Iar ele au mângâiat
Oceanele din priviri;
Te iubesc cele două mâini,
Căci te-ai dăruit lor
Și ai reânviat zâmbetul florilor
În palme umezi de roua dimineții…

Obosite, mâinile-mi asudă
Pe hârtia mai bogată cu un rând,
Pe pana-mi mai săracă cu un gând,
Dar soarele straluce acum, visuri
Și miroase a primăvară…