Ești bărbat de acum. Porți cuțit de vînătoare
și pușcă. Te prefaci a fi uitat de copilul
ascuns în podul casei. Visele lui
îți par rușinoase. Astăzi pleci singur la drum,
fără teamă, totuși
ți-ai umplut buzunarele cu firimituri de pîine.
Pășești hotărît, ai auzit că inima pădurii
e într-o mură coaptă pe întuneric,
ești nerăbdător să o culegi și să o
pui sub limbă. Dar
prea devreme se înnoptează. Altădată
ziua ținea pînă la sfîrșitul călătoriei,
mai rămînea timp și pentru amintirile tatei
despre întîia lui vînătoare. Îți pipăi buzunarele,
unde s-au risipit atîtea firimituri?
Privești împrejur. Nimic, nicăieri.
E liniște ca-ntr-o umbră de copil adormit.
Te sperii, ai da orice să auzi
o creangă ruptă, un urlet de lup
sau măcar rîsul umilitor al tatălui
trezindu-te. Să fugi acasă și să te ascunzi,
încă o vară, în pod.