Bărbatul și femeia cern,
pînă la transparență, nisip. O furnică
mută dealul să poată răsări, întreg,
soarele. Se trăiește-n deșertăciune,
nici să mori liniștit nu e
chip; te pîndesc de sub pietrele
fierbinți ale somnului rozătoarele.
Ca o sabie de sticlă pe creștet
se frînge ora acum. O mînă
împarte viilor și morților albe pîini
de pămînt. Mă opresc, descumpănit,
la mijloc de drum. Nu mai știu încotro
s-o apuc și nici dacă
am fost cîndva sau mai sînt.