E dimineața zorilor pustii,
A cărnii mele goală de tine…

M-am trezit abia cu privirea ta lipită pe retină,
Pășesc desculță pe gresia rece… ghimpi.
Mă îndrept spre bucătărie cu ochii închiși
Să înfulec o nouă zi din viață,
Sorb fictiv din iubirea ta pierdută,
Fumez o țigară la fel de fictiv
… plâng.

N-a mai rămas nimic din convulsiile de ieri,
Sunt singură clepsidră pe masa existenței,
Goală pe jumătate și rece…
Mai zvâcnesc uneori spre necunoscut.

Deschid ochii abia și te zăresc ca prin oglindă,
Ai privirea opacă și mă sperii… mi-e greu…
Nu mai ești tu, nu mai sunt eu…

Cu toate astea te-am sorbit ca în fiecare dimineață,
Să te păstrez aproape, să tulburi în sângele meu…

Dincolo de toate astea… abis.