E o zi de iarnă absolută,
Mă trezesc buimacă și-mi doresc să mă încalț
În sandale…
Tu zaci în așternutul gri și mă privești zicând:
-Iubito, iar ai chef să porți sandale? N-ai înțeles nici acum
că gerul îți scobește carnea, ca mai apoi să se înfrupte din ea
câinii vagabonzi; că oamenii te calcă abrupt pe degetele mici
ca dincolo de ele să rămână pământul.
Obișnuiește-te că iarna asta doare,
că există maidanezi înfometați,
că oamenii calcă la întâmplare
și că vântul te izbește de ziduri…
Iubito, abia când ai să înțelegi aceste lucruri,
vei supraviețui!