pe drumul cocorilor pietre grele de amintiri copil desculț
printre cioburile dimineții clipa subțire ca o tăcere
se curbează peste arbori s-alunge ochiul de frig
acum singura noapte dintre primăveri e trupul meu gol
fără aripi fără buzunare pentru inimi fără zâmbete

alți corbi vor hoinări de-acum prin tinerețea mea
ca printr-o galerie cu desene rupestre
pasărea care mi-a furat zâmbetul a zburat în plopii din lună

am rămas captiv între cearșafuri într-o dimineață ireală
atât de curată încât vedeam urma trecerii tale

pietrele din lună sunt noi începuturi așa mi-ai spus
si mi-ai așezat în locul gol o pasăre cu cer cu tot

zâmbetul meu se agață de lună și tace