Pe cer, o stea a răsărit
În noapte, când izvorul murmură.
Și-o aud... luna a vorbit,
Cu glasul ei suav, ce tulbură...

O lacrimă de jar a căzut
Pe bolta înstelată.
Iar eu pe tine te-am văzut –
O umbră caldă și-nfricată.

Te plimbi în noaptea bântuită
De fantome și fantasme albe...
Și parcă-ți văd ființa absorbită
De cuprinsu-nmiresmat al dulcelor nalbe.

Acolo, lângă lacul adormit te-aștept,
Să vii, să te-apropii, să-ți văd chipul
Și cu buzele-mi reci să-ți sărut obrazul drept,
Să te țin în brațe o eternitate, ignorând timpul.