Mă aplecam în pielea
devenită ceva ca un șifon
adunat în pliuri portocalii,
gălbui- ușor decolorate,
pliuri în care vântul își
tremura uscăciunile, sarea
conciliantă, reveria
mirosului dulceag.

Pe cărarea mângâiată de timp
- perii cu frunze verzi,
tulpinile subțiate de arșița
care tot venea- tot venea în
forul curții cu o mulțime
de vișini cu frunze verzi
- pe cărarea mângâiată de vară,
de lunile topite în ele,

se apleca piatra sub scrupula
boțită a călcâiului gol,
uscat de vremea topită în el;
frunzele verzi ale florilor
decrepite: culorile închise,
închise.
Apleca piatra la fiecare
genunchi dus în mers, piciorul
uscat de timpul topit în el.

Apleca oceanele scăzute,
norii gălbui și deformați ai
curții- mă lăsam cu buzele în
apa oceanelor rotunjite până
la frunzele verzi ale algelor
către fund.

De asta nu credeam că îmbrac
pielea mai subțire ca nisipul.