Căzut în nada cerului albastru
legat în lanțuri de buza pământului
stă trupul meu sclav vieții
doar gândul insidios plănuie o evadare
jupuind pielea trupului
cu unghiile ascuțite și lungi
până în grota ochilor neadormiți
pieptul se umple de albul luminii
scutură țărâna oaselor
amestecată de carne și sânge vâscos
și evadează nebună prin piețele lumii
etalându-se prin corsetele coșciugurilor
pe trotuar trecătorii mirați
fac semnul crucii cu limba
apoi își continuă drumul într-o liniște numai de ei știută
gentil salut groapa tapetată cu piatră
unde ușa-i va fi zidită-n tavanul cerului
,,ea este prietena lumii''
îmi spune o voce venită din nori
dar lanțurile
unde sunt lanțurile
…………………………………………………
lanțurile acum
sunt aripi…