Peste câmpie, peste coline, peste păduri,
Armăsarul alb zboară ca un fum;
Albeață pe ochii lor verzi.
Îl vezi și tu?
Dansul său urcă din nemurire, parcă:
Ritual al tinereții fără bătrânețe
Și al vieții fără de moarte.
Nu te sfii!
Cine îl vede, cine îl cunoaște,
Cine îl încalecă mai ales,
Poate rămâne în semnele cerului;
Se desprinde din colbul firii
Și se încumetă la eternitate.
E armăsarul alb
Doar o creație a minților noastre
Disperate în fața absolutului?
O victorie a fricii de moarte?
Armăsarul alb
E o fantomă care nu se arată oricui.
El nici nu există,
Poate.

Dan David, Los Angeles, 09-22-2005.