Gânduri reci, apăsătoare,
Prin mansarda învechită;
Geamuri mate, fără soare,
Ușa tace, neclintită.


Nasc dureri în trupul tânăr
Și sub pleoapa mătăsoasă,
Când privește peste umăr
Către poza de pe masă.


Preschimbând ziua în noapte,
Chipuri dragi vin ca o boare,
Amintiri înspăimântate
Și de dor, totul o doare.


Soțul zace într-o criptă,
Copilașu-i printre îngeri.
Și-ar dori, ca-ntr-o clipită,
Să se stingă, fără plângeri.


Totul are gust de iască,
Doar o rază migratoare
Lasă cerul să zâmbească,
În privirea-i de cicoare.


Tace Clara-nsingurată,
Nu așteaptă nicio veste.
Casa e ca altădată,
Numai viață... nu mai este...