Tristețea o adună
O strânge,
Apoi curge ca o picătură,
Arde pe unde trece,
Lasă urme;
Adânci, largi, nefinisate.
Dar forța ei
E pieritoare
Și trece repede,
O uiți,
Mai târziu,
O chemi din nou
Și iar apare
Lasă urme,
Mai adânci
Și mai nefinisate,
Aspre
Și sărate...