Să pierzi pe cineva
E ca și cum ți-ar arde o casă, rămîi cu o temelie înnegrită
Sub un acoperiș căzut într-o parte,
Ca o pălărie pusă pe creștetul unui mort.
Eu am atîtea case arse, stau toate pe o colină, umbrite de o lună transparentă,
Ca ochiul de sticlă al unui mort.
Ultima casă fumegă încă, o flăcăruie mai ostoiește o grindă,
Precum o lumînare mică la căpătîiul unui mort.
Vom bea vin spre dimineață, vom privi sătucul stins, albindu-se în soarele orb,
Ca varul stins turnat într-o groapă comună
Iar ce mai este viu și beat în noi,
Se va întoarce inapoi, călare și cîntînd,
s-adoarmă la castel.