Călătoria albă va să-nceapă.
Nimic nu mai aștept, nimic nu cer.
În amintiri pecetluiește-mi graiul,
În frunze alburii și-n flori de ger.

Nu cer nimic, e prea aproape clipa.
Mi-e pasul, la răspântii, prea grăbit
Să mă ascundă-n ochi brumat de lună,
Întors în cer de stele istovit.

Nimic nu mai aștept, tăcerea-mi curge,
Știind că mai exist și că mai zbor.
E toamna pe sfârșite, tinde palma,
În ea s-aștern lumini târzii, ușor.

Iași, 14 aprilie 2006