Mă trezesc pentru încă o dimineață constrânsă,
Mă dezlipesc de așternutul fumuriu
Și pornesc în căutare…

Te privesc pe sub pleoape adulmecând cafeaua fierbinte.

Încă mai dormi cu sclipiri de înger pe chip,
Cu liniștea dinaintea furtunii în suflet,
Cu visele tale…
Poate cu mine în gând.

Mă ridic și pășesc subtil…
Nu vreau să te trezesc,
Ești mai tandru când dormi,
Când frustrările tale nu-și spun cuvântul,
Când ochii tăi nu-și dezvăluie răceala,
Iar privirile tale nu sunt seci.

Pornesc la drum…
Tu încă zaci în așternut,
Pe mine mă așteaptă orașul de piatră,
Cu oamenii lui reci și buimaci,
Cu visele mele distruse de timp.

Mă așteaptă tramvaiul,
Gerul de pe chipul trecătorilor,
Încă un glas răutăcios
Și o sintagmă de iubire
Pe care o păstrez pentru mai târziu.

Când am să mă întorc în visul meu.