Cum mai pot fi ele
rostite de voi?

Când îți spun "te iubesc",
limba-mi pătrunde
timidă-ntre dinți,
rămâne-o clipă suspendată,
apoi reflex retractilin
o izgonește spre-ntuneric
și iar se-avântă cu nesaț
să te zărească
prin gratii smălțuite.
........................................
"Te iubesc" se așterne mantie
pe reciful prețios al cuvintelor mele.

Când le-am zămislit, păreau a fi clone
ale celor pe care voi le fabricați
zilnic în transă:
netede, imanente, incolore.
În fapt, ele sunt fisurate, îngeri de abur,
vietăți cameleonice,
ce se-așează cuminți în estuare,
la umbra fetelor în floare...