Astăzi nu mă
calcă nimeni cu mașina,
mă urc în autobuz
țin banii relaxat în buzunar,
sunt flexibil și transparent
ca un clopot turtit de meduză
aruncat într-un ocean de cerneală.
Pe alei,
bătrâneii simpatici
se țin de mâini
cu degetele
încâlcite în cercuri,
mă pot întâlni cu toată lumea
într-o singură zi,
timpul se
dilată,
secundele se măresc
când nu există așteptare.
Este ca și cum aș învața să cânt la vioară
în la minor, în plină stradă…