Nouri grei preștiu furtuna
Ca o patimă divină,
Eu las lucrul în grădină
Și-n iatac îmi cat fortuna.

Trupul tău ce mă furnică
Strălucește ca albușul,
Lângă tine-mi iau culcușul
Și mă cuibăresc de frică.

Tu m-alinți cu dulce șoapte
Ca să nu îmi fie teamă
De furtuna de aramă
Ce-a făcut din ziuă, noapte.

Dinții mi se încleștează
În al tău sân ca-ntr-o pară
Și nu-mi pasă ce-i afară
Când obrajii-ți radiază.

Simt că frica mi se-alină
Când mă strângi între picioare
Și mă rog plin de ardoare
Ca furtuna să mai țină.



21 Mai 2008