Azi … încătușată de propriul trup…

Mă privesc în oglindă, gloss-ul meu e sângeriu

… miroase a plagă,

Rochia mă strânge... zid…

Mă încalț cu gerul din pietre și pornesc spre nicăieri;

Sunt doar părerea unui labirint,

Þinută pe brațe de îngeri failibili…

Mă oglindesc în ruinele dumnezeiești,

Mă strecor printre fibre de sticlă,

Cutremur și rocă… asta sunt…

… Peștera lui Platon încă mă deține și port pe umeri povara lui Sisif…

Timpul meu … antitetic trecerii…

Hazard…

Nu mai înțeleg nimic din mine…


Sunt doar un biet perpetuu imobil?