Clopotul din visul meu
m-a trezit
când parfumul trupului tău
mi-a mângaiat sufletul
ca adierea brizei de seară.
Cine ești
și de ce prezența ta mă înfioară?
Privesc cum te îndepărtezi
și nu știu cum sa te opresc,
sufletul meu strigă și te imploră,
însă speranțele mele se înăbușesc
în clocotul dorințelor
care se izbesc
ca valurile de proră
și mi-e teamă
că vei deveni himeră
că n-o să te mai întâlnesc
în oceanul de suflete și stele
prin care pribegesc
însoțit doar de gândurile
și dorurile mele.
Aș vrea să alerg
să te opresc,
dar nu găsesc cuvintele
cu care să-ți vorbesc,
aș vrea să alerg
să mă așez în fața ta,
dar n-am curajul
și simt că înnebunesc.
Mă consolez totuși cu gândul
că de mi-ai fost sortită
îmi vei ieși din nou în drum
și inima mea, acum, neliniștită
se va îmbăta pe veci
cu al tău parfum.