Plecat-ai fără veste într-un amurg de iarnă
Lăsând parfumul toamnei să-mi cânte la ferestre
Iar trupul de fecioară întins pe văi rupestre
Se tânguia sub norii înduplecați să cearnă

Fuioare înghețate peste a noastră luptă
Cu îngeri de-ntuneric ce mi te-au dus departe
Voind să uit de tine și să-ți trimit din moarte
Otrăvuri răstignite pe crucea veșnic ruptă.

Eu știu că e minciuna cea care vrea să-mi spună
Că tu ești doar o umbră plecată fără urmă
În tundra nesfârșită, acolo un' se curmă
Orice avânt prin care revii pe țărm de Lună...

Lechința, 27 decembrie 2007