E amurg încă
mai e timp până
la miezul acru de noapte
scriu de vreo viață și ceva
despre mine și neființa mea
și mă doare luna cu care scriu
pe cerul din hârtie ieftină
cu o cerneala infectă,
populată de tot felul de globule
negre,verzi-vineții
nicidecum albastre
mai ales marin,
versuri,versuri de toate culorile
pentru toți surzii
pentru toți orbii...
Am mușcat demult din miezul nopții
îmi curg aripile în lături
ca niște cârpe obosite
luna crestează venele
niciun strop de sânge
cu care să scrii nu mai e
sunt disperat
mai era puțină moarte de spus
a mea nu a altora
iar din lacrimi nu se înțelege nimic...