E cam borțos Pământul de idile
cu fiii ploii, arborii se lasă
pe ramuri, în jarteaua de mireasă
a nopții cu reflexele vernile.

Și Luna se scufundă-n stradă, grasă,
cu mormoloace-n burtă și-apoi ni le
desface-n prelungirile futile
de raze, ale-ntoarcerii acasă.

Încolonați, în cânt de manivele
mărșăluim, de neoprit, ca racii,
pe drumul-râu, cu margini de umbrele,

sirene, paparude, broaște...Cracii
de nori se prăvălesc, în pliuri grele,
pe tot întinsul vechii mele Dacii...