Mâ împart în două lumi , când a treia dintre ele,
Dispare când credeam că am reușit.
Îmi trebuie timp să mă bucur de ele,
Dar totul de mediocritate e copleșit.

Și totuși , încerc să mă desprind din ele;
Cercurile concentrice îmi fac semn să rămân.
Nu există univers fără un pic de dileme,
Aștept înca noi propuneri să le amân.

Lumea nu-și recunoaște glasul uneori,
Fuge liberă prin neștire de multe ori;
Doar gândurie par a mai avea viață,
În văpaia asta a setei cuprinse de gheață.

Visez cu ochi de copil cât pentru o viață întreagă,
Și apoi caut o glumă care să o fac să meargă.
O autoritate minoră plină de reguli e realitatea;
Nu întreba mai multe decat poți înțelege-revelația e prea grea!