pe aici n-a mai trecut nimeni

singurătățile așezate mănunchi
sub buzele grinzii crăpate de timp
sufocă tăcerea
la ora când
toate umbrele adorm
sub piele
e multă tristețe
curge înspăimântător
ca o clepsidră cu vieți
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniștea

nu mai e nimeni

mă agăț de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaș de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
pornește un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respirații
se joacă un copil