sunt arhitect și-n mintea mea
imaginez acum o casă
cu uși, ferești . . . și tot așa
cu scări frumoase și terasă

iar eu, mergând pe trepte-n sus
la mijloc mă-ntâlnii cu mine
care sunt eu și care nu-s?
și cine-apropitaru'? cine?

dar eu n-am chef de amănunte
nici celălalt de ghicitori
suntem leit la ochi, la frunte
și parc-am fi copii din flori

așa că iau un ciot de cretă
și-i fac un semn discret pe haină
în altă viață mai concretă
să nu coexistăm în taină

dar când ajung în dormitor
și în oglinzi mă uit, direct
zăresc și eu un semn ușor
pe haina mea de arhitect