Călătoria


Când valurile vieții cresc, talaz,
În care greu vezi Nordul cu obraz,
Când urlă munți de apă peste tine,
Și relele te-îneacă chiar în bine,
Când haosul, și frica, și durerea,
Îți latră nervii, și îți sunt averea,
Ridic din groază, pânzele credinței,
Și sufletul, pe Everestul ființei,
Îl pun de cart, la Steaua lui Polară,
Un Domn cu care va să nu mai moară -

Atunci, corabia sufletului meu,
Cu El, plinește tot - în timp ce eu
Ca într-un estuar, liman, minune,
Cobor la țărm, pășind pe rugăciune…

24 iunie 2008