O dată se moare.
De ce se scutură frunzele
și apoi sunt culese din parcuri?
Prin ochii curați și limpezi
întind viața mea
cu tot cu metafore și urme,
pe aici nu mă cunosc decât eu,
mă țin strâns de tot ce se revarsă
la întâmplare, din melancolie către uitare.
La intrarea în vise
sunt teatre și amfiteatre păzite de lei,
făcuți îngeri la întâmplare,
copii din piatră, fără cap
suspină înainte de ploaie,
să ne întindem prin înserare
ca linii perfecte și clare,
ochi limpezi întinși
și spre lacrimi și spre uitare.