Merii au ars și mi-au ținut calea
cu bănci de trunchiuri fumegânde
când ne îndreptam spre livadă
însă acum știu că drumul spre cer este împachetat ca un acoperiș într-o batistă
și nu m-am pierdut de tine până acum fiindcă tu nu clipești cu toți ochii deodată
cu rezonanță metalică
nu mă îndoiesc de tine și de talentul tău
dar nu fac din asta o sărbătoare
deși stau jos lângă tine
respir
și te sărut pe frunte
din pumnul tău se prelinge un măr din fiecare picătură de sâmbure – iar și iar -
și se înnegrește în praf, dincolo de mine, dincolo de foc
întinde-ți către mine palmele cenușă -
mirosim a fum, mirosim pământul
cu care acoperim zgomotul apei rătăcite
printre cai și rodii