Cum oare se transformă
Iubirea într-o ură,
Meschină, fără formă,
Cu doar doi ochi și-o gură,

Ce veșnic te pândește
Lansând din ochi scântei,
Zâmbind îți dăruiește
Blesteme gura ei.

Uitată-i acea vreme
Când ochii ei zâmbeau,
Când ne țineam de glume,
Iar dinții ei sclipeau,

În raza lunii pline
Pozând iubire pură,
Ca zorile senine
Ce n-anunță negură.

A fost iubire pură?
...Cred că m-am înșelat,
Iubirea pură-n ură
E greu de preschimbat.