Întinde-ți brațul peste mine
și încearcă să ascunzi veșnicia măcar o secundă măcar un veac
măcar acum când se împlinesc două minute de când nu ți-am zărit chipul
pune capul pe pieptul meu și gonește bătrânețea mai departe decât se zvonește a fi
scrie-mi tristețea pe o hârtie murdară și dă-o cuiva căruia acest sentiment nu îi trezește amintiri neplăcute
ține-mă de mână într-un parc plin de pași străini de voci necunoscute
de oamenii cărora nu le-aș putea învăța niciodată numele pe de rost
și convinge-mă să scriu o poezie și despre cei care cresc păcatul la piept
un vers despre bunica
ce nu a terminat încă de croșetat ultimul cuvânt
din poemul ăsta al meu despre mine
despre nimeni
despre cum ar trebui să nu arate trăirile mele înșirate vag pe o hârtie de culoarea sufletului tău