Te-ascult, vorbește-mi neîncetat
cu glasul tău de înger damnat.
Te-ascult, cântă-mi recviemul
durerii,
alungă urmele tăcerii.
Glasul sufletului tău mă poartă
prin noaptea moartă,
prin vocile din cer, de sus,
prin labirintul ultimului apus.

Să mor purtat de sunetele tale,
să mi se-nchidă ochii-mi triști
sub mâna-ți moale,
să-ți simt atingerea suflării
la marginea mării,
la marginea uitării;
e tot ce mi-aș dori...
Să fug de oameni pustii,
cu mine să vii.

Hai să murim amândoi,
să fugim de trupul din noi
și goi
s-alergăm prin cerul eternității de apoi -
două suflete rătăcite-n Infinit,
două puncte-ntr-unul, în zenit,
în cerul ascuns, nesfârșit.
Hai cu mine... hai
s-atingem promisul rai,
acolo, la marginea mării,
la marginea uitării...