viața asta are un ochi de sticlă
care îi scapă din când în când de-a dura
și ne face să alergăm ca nebunii după el
să apucăm cu busole stricate pe câmpii pe garduri
pe ușa raiului sau pe cealaltă
ca la un concurs de trap pentru oameni
luăm la colindat pământul cu marginile fiecărei frunze
cu unghiul fiecărui fulg de zăpadă
cu înlăuntrul nostru și al altora
să ne găsim ochiul de sticlă
oprit în cine știe ce vârf de cizmă aruncată demult
în timpul unuia din războaiele trecute
dar noi continuăm semiplacizi și nebuni totodată
cursa pe aerodromurile ceasului
și abia când e prea târziu
ne trezim cu celălalt ochi
orbit de tot.