Să uit, cum aș putea? E prea târziu,
să-mi neg viața-ntreagă prin cuvinte
și să m-ascund, umil, după-o idee,
la care ieri nici nu luam aminte.

Să uit, cum aș putea? Mă doare încă
truda acelor nopți și zile slute,
când încercam să dovedesc că sunt
făuritor de adevăruri absolute.

Să uit, cum aș putea? Mai am coșmaruri,
ce mă trezesc înlăcrimat în noapte
și-aș vrea să-atrag tot zgomotul din lume
s-alung din juru-mi obsedante șoapte.

Să uit, cum aș putea? Poate în ceasul
în care mă desprind de pământesc
și firav și umil m-aplec în tihnă,
în fața solului dumnezeiesc.