am intrat

i-am aruncat o privire
ca și cum ai sparge o ceapă cu pumnul

s-a speriat

a rămas înțepenită într-o icoană
cu ochii mari

m-am încruntat
sprâncenele mele susțineau universul
depus pe frunte

cu mâneca albă
m-am șters de iluzii
m-am apropiat ușor

m-am oprit cât s-o privesc de sus
dintr-un gând cobiliță plină
i-am spus

„Doar noi am mai rămas”